Inspirată din Brâncuși, realizată din HI-MACS. Ramada Plaza, Craiova

„Grupul hotelier Ramada a deschis în octombrie 2015 Ramada Plaza Craiova, singurul hotel Ramada Plaza din afara Bucureștiului, după o investiție de 14 milioane de euro a companiei Jiul SA Craiova, făcută în reconstrucția începută în 2013 și transformarea completă a fostului hotel Jiul”, ne informează WallStreet.ro.

Ramada Plaza Craiova este cel mai mare proiect hotelier din sud-vestul țării. Hotelul de 4 stele se adresează segmentului de business și leisure și estimează o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro în primul an de la deschidere.

Conceptul de design interior inspirat din opera lui Constantin Brâncuși, propus de Ardesign se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materilelor, combinând simplitatea artei românești a marelui artist cu performanța materialelor de ultimă generație.

Ardesign este primul și singurul studio specializat în design interior pentru industria ospitalității din România. Studiul a fost fondat de Alina Roescu în 2007, iar de Ardesign se leagă nume cunoscute din industria hotelieră din România.

Pentru elemntele de mobilier supuse traficului intens specific unui hotel – mobilier pentru recepție, mobilier de bar, mobilier pentru lounge, mobilier concierge Ardesign a propus un material ale cărui proprietăți îmbină rezistența la uzură cu posibilitățile tehnice de prelucrare, dar și cu întreținerea și mentenanța ușoară: HI-MACS, următoarea generație de materiale.

Mobilierul pentru recepția de hotel este inspirat din Coloana Infinitului. Caroseria recepției a fost realizată din HI-MACS Toffee Brown care, datorită proprietății de a se îmbina invizibil a făcut posibilă realizarea dintr-o bucată a octoedrilor așa cum îi regăsim în Coloana lui Brâncuși. Similar coloanei, extremitățile inferioare și superioare sunt terminate cu jumătăți de moduli octoedrici. Pe laterala dreaptă a recepției, marcată de un stâlp carosat cu sticlă vopsită, regăsim un mobilier concierge ce respectă aceeași linie generală a piesei. Recepția este un element masiv ce conferă consistență spațiului și înglobează trei posturi de lucru supraînălțate, înclinate, în spatele cărora sunt mascate desktopurile, aparatele pentru carduri etc. Acestea au fost realizate din HI-MACS Babylon Beige.

Mobilierul pentru retrodesk: placarea peretelui din spatele recepției, precum și ancadramentul acestuia oferă un capăt de perspectivă ce se marchează cu linia dominantă a mobilierului omniprezent în tot hotelul – fibra de nuc și de mesteacăn. Din considerente de rezistență la uzură, aceste elemnte de mobilier au fost realizate din pal nelaminat.

Zona de lounge și lobby a fost tratată de Ardesign ca un spațiu multifuncțional și de relaxare în același timp, prietenos și elegant, în care accentul a fost pus pe detalii și pe calitatea materialelor folosite pentru mobilierul de bar. Piesa centrală, care de altfel captează întreaga atenție, este mobilierul de bar pentru hotel, realizat din HI-MACS Lucent Opal și HI-MACS Alpine White. Fronturile au fost îmbrăcate în piele mov cu o textură sofisticată ce ne duce cu gândul la pielea de pisică de mare. Tejgheaua din HI-MACS a fost retroiluminată cu leduri a căror temperatură de culoare încălzește atmosfera. Mobilierul retrobar este placat cu oglindă pentru a da adâncime locului, iar sticlele sunt poziționate pe o poliță volumetrică din HI-MACS, elemente ce amplifică efectul dramatic.

Barul hotelului este încadrat de două piese volumetrice masive, îmbrăcate în aceeași piele prețioasă și a căror linii ne duc cu gândul din nou la marele Brâncuși. Cele două panouri de piele sunt iluminate pe contur cu un halou de leduri.

În zona de lobby regăsim o altă piesă spectaculoasă din HI-MACS Alpine White cu front translucent iluminat din Opal, încadrat de doi stâlpi placați cu sticlă vopsită. Privit din zona intrării în hotel, semnalizează și atrage atenția clienților către barul hotelului.

Elementele luxoase sunt omniprezente: fotolii scoică, canapele din catifea aurie și mese cu blaturi din lemn prețios. Separația acestui spațiu de holul principal al hotelului a fost realizată prin prezența unor jardiniere finisate nuc din care „cresc” plante din blatbandă de oțel roluită și vopsită electrostatic în culoare albă.

 

Galerie foto

Alte proiecte